Se uită la apă și ea tace
Și frunzele o ating, ce dobitoace...
Iar apa nu zace, le prinde, le stoarce
Și mor în a ei proaspătă pace.
Doar un lac se vede în marea de râuri,
Se scurge continuu de la atâtea găuri.
Liniștea ajunge doar o iluzie
Și-n apă se reflectă poezie.
Cald și rece, ce lume amară...
Cine se așteaptă ca totul să moară?
Dar iată cum se naște ca prima oară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu