Străinul

L-am observat târziu în noapte.
Părea un bătrân trecut prin multe.
Fața? Un nou, netrecut de șapte
Și parcă moartea-l aștepta să-l asculte...
Mă dau mai aproape să ascult ale lui șoapte.
Nu aud, așa că, acum, suntem spate-n spate.

Se întreabă de ce vorbește cu zorii dimineții,
Dar uită că se pierde-n timpul sonor și-n testamentul lui Arghezi.
Uită cum totul curge droaie, șiroaie, pe foaie
Și dacă n-ar deschide poarta, ar curge lacrimi în ploaie.

Totuși, îmi pare destul de cunoscut
Unde dracu ne-am mai văzut?
În fine, uit de el și mă întorc acasă.
Iarăși nu mai am loc de foi pe masă...

Fluid

Se uită la apă și ea tace
Și frunzele o ating, ce dobitoace...
Iar apa nu zace, le prinde, le stoarce
Și mor în a ei proaspătă pace.

Doar un lac se vede în marea de râuri,
Se scurge continuu de la atâtea găuri.
Liniștea ajunge doar o iluzie
Și-n apă se reflectă poezie.

Cald și rece, ce lume amară...
Cine se așteaptă ca totul să moară?
Dar iată cum se naște ca prima oară!